Seducţie 4


Cum ar fi daca trainingurile tradiţionale de negociere şi vânzări ar fi combinate cu elemente din alte traininguri şi ar fi combinate într-un super-curs de abilităţi sociale (people skills) pentru publicul larg dar şi pentru business? Acesta a fost întrebarea de la care am pornit: am lăsat ideile să curgă, am început să cer feedback pe ce construiam zi de zi, să modelez un curs deosebit, construit de la zero.

Acum câteva luni mi-am luat inima în dinţi şi mi-am prezentat viziunea Ioanei Francu şi lui Alex Pop şi le-am propus să construim împreună ceea ce am hotărât a fi un Super-training de Seducţie.

Pornind de la elemente de analiză tranzacţională, comunicare umană şi NLP, cursul de “Seducţie” este un curs special şi unic destinat oricărei persoane care vrea să preia controlul asupra relaţiilor pe care le are cu societatea, tuturor celor dispuşi să deprindă abilităţile sociale atât de necesare succesului personal sau profesional.

De la cunoaşterea şi aceptarea propriei persoane la întelegerea celor din jur, de la limbajul non-verbal la elemente de programare neuro-lingvistică (NLP), de la tehnici de control a primei impresii la comunicarea umană, cursul trece prin etapele necesare “seducţiei” fie că vorbim de cea a persoanelor necunoscute, a prietenilor, a şefilor sau, de ce nu, a soţului/soţiei, într-un cadru nonformal bazat pe conceptul de învăţare prin acţiune.

Premiera cursului va avea loc la Cluj Napoca în 8-10 octombrie 2010 şi pentru înscrieri sau informaţii suplimentare aştept mailurile voastre pe contact@raduseuche.ro


Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

4 thoughts on “Seducţie